Acum, când studenții și cadrele didactice sunt în vacanță, profesorul Nicolae P. Leonăchescu a hotărât să plece în ultima și eterna vacanță pe undeva prin spațiul astral.
Desigur, mulţi dintre absolvenţii Facultăţii de Utilaj Tehnologic (fostă Maşini şi Utilaje pentru Construcţii) din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti (fost Institutul de Construcţii Bucureşti) îşi amintesc cu plăcere de captivantele expuneri ale profesorului Nicolae P. Leonăchescu la cursurile de Termotehnică sau Termodinamică.
Un neobosit cercetător ştiinţific şi un pasionat istoric, a scris peste 40 de cărţi precum şi studii, articole, note ştiinţifice, studii de caz, eseuri, reportaje de călătorie etc., toate înscrise într-o listă cu peste 600 de poziţii.
Personalitate ştiinţifică şi culturală recunoscută, a fost invitatul universităţilor din: Dresda (1971), Moscova (1977), Strasbourg (1991), Chambery (1994) şi Chişinău (1991, 1994 şi 2004).
Iată o scurtă trecere în revistă a unor repere biografice ale marelui patriot şi universitar de elită:
– 9 iulie 1934 s-a născut în comuna Stroeşti – Argeş;
– 1957 a absolvit Facultatea de Instalaţii şi Utilaj a ICB;
– 1968 obţine titlul ştiinţific de Doctor inginer în termotehnică cu Teza: “Transferul căldurii între construcţii şi sol”
– 27 iulie 1972 a înfiinţat Societatea Cultural-Ştiinţifică Stroeşti – Argeş, al cărei preşedinte executiv este până în 1992;
– 5 martie 1990 a înfiinţat Societatea Română a Termotehnicienilor, al cărei preşedinte executiv este până în 1998;
– 1995 primeşte Premiul Dimitrie Leonida pentru lucrarea Premise istorice ale tehnicii moderne româneşti;
– 7 mai 1996 – 13 decembrie 2004 a fost deputat de Argeş din partea Partidului România Mare, activitate pentru care I s-a conferit Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în gradul de Cavaler;
– 12 martie 2004 primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova.
– decedat 04 august 2019.
Cu durere în suflet, transmit pe această cale condoleanțe familiei și persoanelor apropiate! După o viață intens solicitată, i se cuvine și o odihnă veșnică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *